Iubirea

08 septembrie 2011, 07:30, Comentarii (0) Recomanda
Iubirea

Ce este iubirea? Este un sentiment (care iti da aripi, dupa cum zic unii)? Este o nascocire a lumii? Este ceva divin caruia un putem sa ne opunem? Sau este mai mult/mai putin de atat? Nu e clar pentru noi inca ce e iubirea, dar e clar unde poate sa ne duca : la fericire sau la dezastru.

 

Iubirea nu e usoara, nu e ceva care te face sa plutesti tot timpul; nu, plutesti la inceputul ei, cand abia se infiripa, iar dupa, incepi, incetul cu incetul, sa te cobori din inaltul de unde ai fost urcat. Iubirea nu e insa nici grea, nu trebuie sa te straduiesti sa o simti, sa faci sacrificii enorme pentru a stii cum e. Nu, trebuie doar sa-i dai o sansa sa intre in viata ta.

Cel mai bine am defini iubirea ca un sentiment, ca ceva ce omul, prin natura sa, simte, la un momendat; fie fata de parinti, frati, bunici, fie fata de un animal de care ne-am atasat, fie fata de perechea noastra. Iubirea pentru cei de langa noi e cea mai usoara, ea vine odata cu timpul petrecut cu ei, si este forma cea mai simpla a acestui sentiment.

Iubirea pentru cei din familie este singura forma de iubire careia nu ii gasim explicatii, pe care nu incercam sa o definim, sa ne scuzam pentru ea, sau care se poate termina; iubirea pentru aceste persoane dragi rezista, chiar si dupa ce ei nu mai sunt, indiferent daca mai putem sa o definim sau sa o descriem. Si, un alt lucru important al acestei iubiri: nimeni nu te intreaba daca o simti si de ce o simti. Nimeni nu vrea sa stie acest lucru pentru ca, in interior, fiecare din noi stim ca suntem facuti in asa fel, nascuti intr-un mod indoctrinat, cu aceasta forma a sentimentului iubirii.

Iubirea pentru un animal este ceva dragut, ceva care apare, insa, doar la cativa. Nu e ceva cu care ne nastem, sau cu care ramanem mult timp dupa disparitia companiei, dar e ceva care ne face mai sensibili, mai intelegatori, care ne innobileaza. Iubirea pentru un animal te face mai bun, mai inimos, te schimba. Da, multora nu poate sa le schimbe natura cu samanta rea, intr-adevar; dar da o speranta, da de inteles ca pe langa invelisul rautatii, exista si ceva, un punct, chiar daca doar un punct pierdut, uitat sau nestiut, din intinderea sufletului, care e bun. 

Dar cea mai puternica forma de iubire, cea mai complexa, cea mai schimbatoare si inselatoare, precum si cea mai dureroasa, ramane cea pentru partener, pentru sufletul pereche. Aceasta forma de iubire este iubirea suprema, iubirea care te inalta, care te doboara, care te face sa te simti om, dar si sa te pierzi.

Iubirea pentru partener iti consuma cea mai mare energie, dar este si cea care te rasplateste cel mai mult.

Ce simti in momentele de fericire nu poate sa inlocuiasca nici o alta forma de iubire, nici macar cea pentru parinti. Este o alta forma de fericire, la alt nivel, o nirvana suprema care te hraneste, iti da sa bei si te tine intr-un stadiu al ignorantei puerile, inocente si plina de speranta si viitor, precum erau Adam si Eva in Paradis. Iar atunci cand o pierzi, caderea este dura, brusca, esti cicatrizat in inima pentru totdeauna, oricat de mult zici tu ca nu e asa, oricat de mult incerci sa te schimbi, oricat simti, dupa ani, ca iubesti din nou. O cicatrice, odata facuta, nu va disparea cu timpul; poate sa isi schimbe forma, sa se micsoreze, sa uiti de existenta ei pana cand nu o vezi din nou, poti chiar sa o acoperi, prin operatie, dar asta nu inseamna ca ea nu e acolo. Indiferent ce-i vei face, ea va fi mereu acolo, corpul tau va stii de aceasta schimbare suferita de el. Iar cicatricile de pe inima sunt cele mai greu de sters.

Nu ne e greu sa ne descurcam cu iubirea, dar ne e greu sa o recunoastem, sa stim cand vine, sa ne dam seama de puterea ei si de prezenta ei.

Iar, cel mai greu, e sa reusim sa traim cu ea, odata ce ne-a invadat sufletul.

Fie ca se schimba, fie ca dispare pentru o perioada mai lunga, fie ca e prezenta permanent, de cele mai multe ori o ignoram, pentru ca nu o intelegem; nu stim sa convietuim cu ea, nu stim sa o imbratisam si nu stim ce vrem noi de la ea. Pentru ca nu iubirea vrea ceva de la noi, ea doar se pune la dispozitia noastra, precum se astearna frunzele toamna, ca un covor in calea iernii. Noi trebuie sa invatam sa o folosim, sa o valofiricam, sa o multiplicam si, cel mai important, sa o intelegem si sa convietuim cu ea, fara sa mai dam vina pe ea, ori de cate ori suntem prea umani, noi, fiinte mortale ce nu inteleg mersul lumii si le e frica de propria umbra.

Iubirea este un sentiment. Poate divin, dar dat de divinitate atunci cand omenirea ii era pe plac. Poate este si o nascocire, dar doar daca ne referim la numele asociat acestui sentiment. Iubirea exista si trebuia imbratisata. Aceasta e singura cale de a o intelege si de a o domina.

Am mai scris despre:
cuplu, sentimente, concept, energie, iubirea, Adam si Eva, Paradis, divin, omenire
Comentarii Adauga un comentariu
Nu exista comentarii.
Trebuie sa fii logat pentru a putea comenta